Refren:
Bucureşti, tu eşti micul meu Pariiiis,
Sufocat de praf şi cabluri, eşti oraşul meu de vis,
Pe al tău picior de plai – toţi vor să locuiască,
La cozi şi semafoare – să îmbătrânească.
Bucureşti, cât de mult noi te iubim,
Prin mirosuri si băltoace visele ni le-mplinim,
În tramvaie şi metrouri optimismul debordează,
Şi-uite-aşa, cu stângu-n dreptul, cetăţeanul progresează.
(1)
B: Staţia de şapteşnouă parc-a devenit muzeu –
F: S-au gasit noi oseminte-n groapa cât un heleşteu,
B: Fugăresc autobuzul până mă apucă splina,
B: Un afiş cu Miss Piranda-mi zgârie adânc retina.
F: Vreau – NU VREAU!, taximetristul are chef de discutat,
B: Dacă sari peste o baltă, nimereşti într-un – Oh, shit!
T: De ce să ma duc cu teamă la un parfumat Toi-Toi
T: Când întregul meu oraş – e o groapă de gunoi.
Refren
Mă enervează guma de mestecat lipită pe dosul scaunelor!
Maşinile parcate pe pistele de biciclete, pe trotuare, PESTE TOT!
Femeile care încearcă să intre în haine cu 2 numere mai mici!
Mă enervează politicienii!
Toţi dau din gură degeaba, de 20 de ani nu s-a schimbat nimic!
Blocurile „reabilitate termic” spoite papagal!
Toate filmele româneşti despre oameni deprimaţi, comunism, Revoluţie!
Chiloţii tanga care ies din blugii cu talie joasă!
Vecinii dau tot timpul câte o gaură în perete!
Persoanele care nu ştiu ce-i aia apă şi săpun, dar se dau cu mult parfum!
And by the way, it’s Bucharest, not Budapest! … Igheeeen!!!
Refren
(2)
Cerşetori, munţi de gunoaie, şi pipiţe întâlneşti,
Şoferi mitocani, şaorma, turnuleţe pitoreşti,
Câini abandonaţi şi cabluri şi maieuri la fereşti,
Borduri una peste alta, gropi, noroaie – Bucureşti!
Nu-mi doresc Salam cu Gyorfi, îl prefer în frigider,
Vreau o zi fără manele, Doamne, doar atât îţi cer!
Ţara-i plină de talente, toată lumea e „pe val”,
De vrei „artă” constipată, mergi la Teatrul Naţional.
De ce toţi banii mei se duc pe chirie?
De ce gropile astupate vara reapar iarna?
De ce decoraţiunile de Crăciun sunt atât de kitschoase?
De ce trebuie să stau la coadă ca să dau bani?
De ce oamenii nu spun „Mulţumesc” şi „Bună ziua”?
De ce litoralul românesc e mai scump şi mai murdar decât oricare altul?
De ce şeful mă hărţuieşte sexual?
De ce trebuie să aştept juma’ de oră autobuzul?
De ce la noi hainele sunt mai scumpe?
De ce trebuie să dau şpagă peste tot?
De ce, dacă suntem 4 milioane de oameni în oraşul ăsta, văd întotdeauna aceleaşi feţe?
De ce românul nu e neamţ?
TOŢI: De ceee… de ceee… de ceee…. etc.
Refren
(M) Fetiţe dulci de-odinioară
În loc să pună-aici borduri
Fac trotuaru’-n altă ţară
Şi să-ntoarce cu jeep-uri.
Nu-mi trebe studii superioare,
Bunu simţ n-are folos,
Io am bani şi am valoare,
Ghiul, breton şi lanţu gros.
(Şi gagici cu fund bengos.)
F: Aş vrea un bărbat statornic, dar să n-aibă păr pe spate.
B: O femeie fără fiţe, care să facă de toate.
F: Un bărbat citit şi tandru, dar care să-mi facă faţă.
B: O femeie voluntară – ia vezi să n-aibă mustaţă!
Refren
Final:
Bucureşti, tu eşti micul meu Pariiiis,
Sufocat de praf şi cabluri, eşti oraşul meu de vis,
Pe al tău picior de plai – toţi vor să locuiască,
La cozi şi semafoare – să îmbătrânească.
Bucureşti, cât de mult noi te iubim,
Prin mirosuri si băltoace visele ni le-mplinim,
În tramvaie şi metrouri optimismul debordează,
Şi-uite-aşa, cu stângu-n dreptul, România progresează!!